A depus actele pentru șefia capitalei! Chironda: Ne pregătim de campanie

Pretendentul la șefia capitalei, Victor Chironda, astăzi, după depunerea actelor pentru înregistrarea în calitate de candidat la funcția de primar al municipiului Chișinău, a anunțat despre un nou membru al echipei, dar și a comunicat acțiunile care sunt întreprinse la moment privind campania electorală, informează CURENTUL.

„Așteptăm decizia Biroului Electoral de Circumscripție, în paralel – ne pregătim de campania electorală”, a declarat Chironda.

În același timp, candidatul a anunțat noul membru al echipei pentru Consiliul municipal. „Începând cu ziua de astăzi, din echipa noastră face parte și Sergiu Tofilat, activist civic și expert în energetică. Împreună vom lucra pentru orășeni”, a susținut Chironda.

La rândul său, Sergiu Tofilat s-a referit la motivul pentru care a decis să se implice. „Anul trecut, când am decis să candidez la alegerile pentru primărie, motivul a fost ca și astăzi – obiceiul că deciziile privind dezvoltarea orașului nu se iau la primărie, ci în biroul de partid, iar aceasta nu îmi place. Lucrul acesta trebuie schimbat. De aceea, am decis să mă implic, să mă alături echipei”, a susținut Tofilat.

Amintim că, Mișcarea social-politică „Forța Nouă” va oferi platforma pentru o listă de candidați din partea candidatului la Primăria Chișinău, Victor Chironda. „Condiția a fost să fie acceptată posibilitatea ca eu să-mi creez echipa, iar partidul să ne ofere doar platforma”, a declarat, anterior, Chironda.

Mihaela Conovali

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *