Entries by admin

Ce a discutat Președintele Parlamentului cu un grup de experți raportori al Comisiei de la Veneția

Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, s-a întâlnit, în dimineața zilei de astăzi, cu un grup de experți raportori ai Comisiei de la Veneția, condus de Simona Granata-Menghini, Secretarul-adjunct al Comisiei, informează CURENTUL. Potrivit unui comunicat de presă, la întrevedere au participat președintele și vicepreședintele Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, Sergiu Litvinenco și Vasile […]

Trei cursuri dedicate planificării bugetare pentru tinerii specialiști din domeniul finanțe publice – desfășurate de CTIF

În decursul săptămânii curente, Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) a organizat trei cursuri de instruire dedicate planificării bugetare și utilizării modulelor respective ale Sistemului Informaţional de Gestionare a Finanţelor Publice (SIGFP), transmite CURENTUL. Un curs de instruire, cu o durată de patru zile, a fost destinat specialiștilor începători în finanțe publice din […]

Șeful adjunct al Rospotrebnadzor din F. Rusă în vizită la ANSA. Ce a discutat cu omologul său moldovean

Director general adjunct al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), Ion Toma, a avut o întrevedere cu omologul său de la Rospotrebnadzor, Irina Braghina, Șef adjunct al Serviciului Federal responsabil de dezvoltarea și implementarea politicii de stat a Federației Ruse și a reglementărilor legale în domeniul protecției consumatorilor, sanitar și epidemiologic, a standardelor igienice […]

Miza PNL în alegerile din Chișinău – o femeie de afaceri

„După ce încercările timide și, mai curând, mimate, ale atâtora, de a se identifica un candidat comun al forțelor unioniste – unele fiind sincere, altele – mai puțin…. -, PNL a depus dosarul pentru conducerea Municipiului Chișinău, în persoana unei doamne candidat, însoțită de o listă de aspiranți la funcția de consilier municipal”. Aceasta […]

A furat telefonul și geanta dintr-un oficiu, iar acum riscă până la 4 ani de închisoare

Un tânăr, în vârstă de 18 ani, originar dintr-o localitate din r. Drochia, a fost reținut de ofițerii de investigație a Inspectoratului de Poliție Buiucani al Direcției de Poliție a mun. Chișinău, fiind suspectat de comiterea unui furt din oficiu, transmite CURENTUL. Polițiștii au fost alertați în după amiaza zilei de 3 septembrie de […]

Angajații din silvicultură și-au sărbătorit ziua profesională

Angajații din ramura silvică a Republicii Moldova au marcat 24 de ani de activitate, organizând sărbătoarea profesională „Ziua lucrătorului din silvicultură”, transmite CURENTUL. Cu acest prilej, la Șoldănești, s-au reunit colaboratorii structurilor teritoriale ale „Moldsilva”, reprezentanți ai Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Inspecției Pentru Protecția Mediului, Agenției de Mediu, Autorităților Publice Locale, dar […]

Alexandru Fetescu – candidatul PLDM la funcția de primar de Chișinău

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) și-a înaintat candidat pentru funcția de Primar general al mun. Chișinău, informează CURENTUL. Este vorba despre Alexandru Fetescu. „După tragerea la sorți, Fetescu va fi al 14-lea în buletinul de vot. Vârsta: 33 ani. Căsătorit, un copil. Născut în Lunga, Florești. Profesia: economist. A activat în calitate de […]

Mike Pence către Maia Sandu: „ SUA vor continua să fie un partener strategic pentru transformarea democratică a Moldovei”

PE SCURT Vicepreședintele SUA Mike Pence și-a exprimat susținerea deplină pentru Guvernul condus de Maia Sandu și pentru agenda reformelor democratice promovate de către Executivul de la Chișinău. În cadrul întâlnirii cu prim-ministra Maia Sandu, Mike Pence a subliniat că SUA a susținut transmiterea pașnică a puterii și va continua să fie un susținător […]

Un apartament din Capitală a luat foc. Pompierii au stins incendiul

Angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au fost alertaţi, astăzi, să intervină la lichidarea unui incendiu, care s-a produs într-un bloc locativ cu 5 nivele de pe strada Miron Costin 19/4, municipiul Chişinău, transmite CURENTUL. Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 05:46 de minute. Potrivit IGSU arderea s-a produs într-un […]

Campanie națională de informare / Tinerii din RM află ce oportunități le oferă Uniunea Europeană

PE SCURT Peste 150 de tineri de la diverse instituții de învățământ din țară au fost oaspeții Centrului de informare al UE/Euroclub ASEM, unde a avut loc primul eveniment din seria „EU Talks / Vorbește cu Europa / Говорим с Европой”, dedicat oportunităților de dezvoltare pentru tineri finanțate de UE. Prin această acțiune, Delegația […]