Ei sunt cei 5 candidați admiși la concursul pentru funcția de director al Serviciului Vamal!

Natalia Calenic, Sava Maimescu, Vladislav Șveț, Iurie Gorea și Marin Gospodarenco au fost admiși la concursul pentru funcția de director al Serviciului Vamal. Decizia a fost luată astăzi, 9 octombrie, de către Comisia de concurs pentru selectarea directorului Serviciului Vamal, transmite CURENTUL.

Comisia a verificat respectarea criteriilor de eligibilitate de către candidați, precum și reputația profesională a acestora.

Din componența comisiei de concurs fac parte Natalia Gavrilița, ministrul Finanțelor, Artur Mija, reprezentant al cabinetului Prim-ministrului, Andrei Balan, șeful direcției contencios și controlul legalității al Ministerului Finanțelor, Sergiu Gaibu, reprezentant al societății civile, Tatiana Lariușin, reprezentanta mediului de afaceri, Elena Levința-Perciun, expertă în resurse umane și Tatiana Buianina, expertă în psihologie. În calitate de observator la lucrările comisiei a participat jurnalistul de investigație, Ion Preașca. Membrii comisiei nu sunt remunerați pentru această activitate.

Următoarea etapă va fi competiţia dosarelor de concurs, care se va desfășura în ședință publică. Informația despre data desfășurării competiției dosarelor de concurs va fi plasată pe pagina web a Ministerului Finanțelor și a Serviciului Vamal. Dosarele candidaților la concurs (CV, scrisorile de motivare și conceptul de dezvoltare propus de fiecare candidat în parte) vor fi plasate pe pagina web a Ministerului Finanțelor și a Serviciului Vamal.

Concursul pentru funcția de director al Serviciului Vamal a fost anunțat pe data de 3 septembrie 2019, iar termenul-limită pentru depunerea dosarelor a fost 30 septembrie, anul curent. La concurs s-au înscris 22 candidați, dintre care 21 au depus dosarul în termen, iar un candidat – după expirarea acestuia.

Cristina Pendea

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *