(INTERVIU) Anastasia Cojocari: „Pentru mine, PLDM este ceva mai mult decât un simplu partid”

În cadrul unui interviu pentru CURENTUL, lidera Organizației de Tineret a Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Anastasia Cojocari, a vorbit despre situația organizației de tineret a partidului, cum se vor implica tinerii în alegerile locale din 20 octombrie, cum vor fi promovați tinerii să candideze și să se implice în aceste alegeri, de ce a ales anume PLDM și cum vede evoluția partidului pe viitor.

CURENTUL: Care este situația organizației de tineret a partidului și cum ați reușit revigorarea acesteia în postura de lideră?

Anastasia Cojocari: Organizația de Tineret a Partidului Liberat Democrat din Moldova (PLDM) a trecut prin perioade dificile. Noi am fost nevoiți să începem practic totul de la zero, dar în decurs de un an de zile am reușit să reconstituim organizația de tineret în nouă raioane, iar acum, în luna august, urmează să mai reconstituim încă patru organizații, inclusiv cea municipală. Am avut un an intens, plin de evenimente, seminare și instruiri, am fost axați pe educarea și creșterea tinerilor din cadrul organizației.

C: În ce măsură se va implica tineretul liberal-democrat în alegerile locale din 20 octombrie?

A.C.: Alegerile din 20 octombrie 2019 prezintă o importanță deosebită pentru tinerii noștri. Noi am învățat foarte multe lucruri interesante și utile, am trecut prin toate etapele școlii viitorilor politicieni, care este un proiect nou lansat de PLDM și am avut drept scop crearea și formarea liderilor tineri pentru alegerile locale.

anastasia cojocari2

C: Aveți fixată o oarecare proporție de înaintare a tineretului în alegerile locale?

A.C.: Evident. Noi le-am spus seniorilor că vom lupta la sânge pentru fiecare loc pe listă. La etapa actuală avem șase tineri care intenționează să candideze pentru funcția de primar în localitățile din care sunt de baștină, avem 23 de tineri care își doresc foarte mult să candideze pe listele de consilieri locali, raionali și orășenești și, respectiv, condiția noastră este ca toți tinerii noștri să fie pe locuri de trecere.

C: Ce șanse credeți că are PLDM pentru a reveni la ceea ce a fost cândva?

A.C.: Știți că în ultimii patru ani PLDM a trecut prin transformări profunde. Presiunile și campanile de denigrare, dacă sincer, ne-au fost de folos și ne-au făcut mai puternici. Regretăm enorm că am avut membri de partid care au folosit platforma partidului pentru a-și realiza scopurile și interesele personale, dar astăzi PLDM este un partid reformat, curat, cu oameni noi, sinceri, tineri cu inițiativă și, mai repet, avem toată determinarea și resursele pentru a relansa proiectul de modernizare a Republicii Moldova. Totodată, vedeți cum coaliția de guvernare este mult prea fragilă pentru a mai putea face față provocărilor și situației complicate din țară. Evident că cine mai poate scoate această țară din impas, dacă nu PLDM?

C: Am o întrebare mai personală. Dumneavoastră aveți aptitudini de lider. De ce ați ales totuși PLDM?

A.C.: Eu m-am implicat în politică, în PLDM nemijlocit, de la 15 ani. Pot spune că aici am crescut, aici m-am format, aici mi-au căzut „dinții de lapte”, aici am trăit primele dezamăgiri, primele înfrângeri, victorii, succese și pentru mine PLDM este ceva mai mult decât un simplu partid sau o echipă din care fac parte, pentru că ultimii șase ani mi-am văzut mai rar părinții, decât colegii de partid.

anastasia cojocari1

C: Nu ați avut tentația să mergeți în alt partid sau propuneri să mergeți la un alt partid?

A.C.: Evident că propuneri au fost multe, tentația nu am avut-o niciodată. Dacă aveam tentația, cred că plecam. Nu cred că există în Republica Moldova un partid care putea să-mi ofere o școală mai bună decât mi-a oferit-o PLDM.

C: Vă mulțumim!

Cristina Parfeni/Mihaela Grosu

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *