Rosian Vasiloi a discutat cu șeful ITPF Iași. A fost prezentat stadiul actual al cooperării sectoarelor ambelor state

În contextul vizitei de prezentare către efectiv a noi conduceri a Direcției regionale SUD, șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, a avut o întâlnire, în punctul de trecere Oancea, cu șeful Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, Victor-Dumitru Mariniuc, transmite CURENTUL.

După o evaluare a stării lucrurilor din punctele de trecere Cahul și Oancea, cei doi oficiali au discutat aspecte de ordin operațional, cu precădere pe activitatea segmentului „verde” al frontierei comune. În acest sens, a fost realizată o analiză amplă a situației operative, fiind prezentat stadiul actual al cooperării între sectoarele de frontieră din ambele state, dar și punctată perspectiva de conlucrare în vederea redresării unor lacune identificate.

Conform prognozei fenomenului infracțional transfrontalier s-a menționat că principalele amenințări la hotarul comun rămân transportul ilicit de produse de tutungerie, migrația ilegală și frauda documentară. Pe faptul dat, Rosian Vasiloi a precizat că în nouă conducere a Direcției regionale SUD, care va deține interimatul în următoarele săptămâni, are mare încredere, dar și așteptări în ceea ce privește avansarea unor procese de lucru menite să combată diferite fenomene infracționale, cum ar fi contrabanda, corupția etc.

La rândul său, Victor – Dumitru Mariniuc a salutat ideea continuării, pe o notă avansată, a schimbului de informații și consolidării convergenților din perspectiva diminuării cazurilor de criminalitate transfrontalieră.

Totodată, ieri în cadrul vizitei în Direcția regională SUD, șeful Poliției de Frontieră a avut mai multe întrevederi cu reprezentații Inspectoratului de Poliție Cahul, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și Serviciului teritorial al SIS.

Cristina Parfeni

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *