Urșii bruni de la Grădina Zoologică vor avea o nouă casă

Voliera pentru urșii bruni de la Grădina Zoologică se află în stadiu avansat de amenajare. Lucrările de construcție a obiectivului au început în luna iunie, a.c. și se desfășoară conform graficului aprobat, urmând a fi finalizate în luna octombrie, transmite CURENTUL.

În prezent are loc montarea gardului care împrejmuiește voliera. De asemenea, este în lucru construcția pentru iernatul animalelor. Pe teritoriul volierei va fi amenajat și un iaz pentru scăldatul urșilor pe timp de vară, iar groapa de fundație a bazinului de apă a fost deja săpată.

Proiectul a fost realizat de Î.M. Institutul de Proiectări „Chișinău-Proiect”, iar costul lucrărilor, în urma desfășurării licitației, este de 7,5 milioane de lei.

Voliera are o suprafață de 6000 metri pătrați, mai mare decât ceea ce există în prezent la Grădina Zoologică pentru urși (cuști de 30 metri pătrați).

Construcția spațiului nou pentru urșii de la Grădina Zoologică prevede îngrădirea unei bucăți de teritoriu din mediul natural: cu copaci și altă vegetație, acces la sursă de apă, unde animalele sălbatice vor avea condiții mai apropiate de habitatul lor natural.

Cristina Parfeni

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *