După de 16 ani de activitate în domeniul cadastru, Anatolie Ghilaș și-a luat rămas bun

Anatolie Ghilaș, după ce a fost eliberat ieri din funcția de director general al Agenției Funciare și Cadastru, și-a luat rămas bun de la echipă și instituție, informează CURENTUL.

„După de 16 ani de activitate în domeniul cadastru, dintre care ultimii 8 ani în calitate de director general al Agenției Funciare și Cadastru, astăzi, a venit momentul să realizez o retrospectivă a activității mele.

În toată această perioadă, împreună cu cei alături de care în toți acești ani am format o echipă profesionistă, am activat doar în interesul și pentru bunăstarea cetățenilor, cred că împreună am reușit să facem față provocărilor și să ne bucurăm de realizările înregistrate.

Am avut o deosebită plăcere să muncesc alături de voi și sa realizăm activitățile pe care ni le-am propus și sunt sigur că veți continua să activați pentru dezvoltarea domeniilor de care sunteți responsabili. Vă doresc în continuare multă sănătate, succese atât pe plan personal, cât și pe cel profesional!

Vă mulțumesc dragi colegi pentru competența și profesionalismul vostru și mulțumesc tuturor cetățenilor care au avut încredere în echipa ARFC, chiar dacă uneori era foarte dificil”, a scris el, pe Facebook.

Cristina Pendea

0 replies

Leave a Reply

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *